Risc de avalanşă în judeţul Mureş

Serviciul Public Judeţean Salvamont Mureş informează că, în zona montană a judeţului, există risc de avalanşă de nivel 2 din 5, ceea ce înseamnă că există posibilitatea producerii unor incidente nedorite.
Angajaţii Salvamont sunt permanent în teren şi îi avertizează pe turiştii care vor să urce pe munte în această perioadă.
Şeful Serviciului Salvamont, Kovacs Robert:

În momentul de faţă, în judeţul Mureş, riscul de avalanşă este de gradul 2 din 5, deci s-ar putea să avem şi surpriza avalanşei, deci, pe lângă echipamentul de iarnă, trebuie să avem şi un echipament de căutare, salvare din avalanşă la noi. Salvamont Mureş informează întotdeauna persoanele care ies în zona montană, prin Facebook sau pagina de web, iar dacă avem zone închise sau avertizări care depăşesc limita de siguranţă, este anunţat prin mass media. Patrulele salvamont sunt prezente încontinuu în zonele montane.”

Kovacs Robert a precizat că, deşi zăpada nu este mare în zona muntoasă, turiştii trebuie să fie echipaţi corespunzător pentru a evita orice incident:

Atât în Munţii Gurghiu, cât şi în Munţii Călimani, în zonele de peste 1.600 de metri altitudine, încă avem destul de multă zăpadă, aceasta înseamnă între 20 şi 40 de centimetri. Fiecare persoană care vrea să facă o tură în zona montană a judeţului Mureş, trebuie să aibă la el un echipament adecvat de iarnă. Deci, şi dacă la Tîrgu-Mureş sunt grade în plus, de 10-15 grade, în munte ar putea să fie grade în minus, mai ales dacă ajungem într-o situaţie să rămânem şi peste programul stabilit de noi. Este foarte important să fim echipaţi corespunzător.”

În judeţul Mureş nu s-au înregistrat incidente în rândul turiştilor care urcă pe munte, iar cei de la Salvamont sunt sunaţi frecvent pentru informaţii referitoare la starea traseelor.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri