2016, un an cu probleme multe și mari de mediu, în Mureș

Astfel a fost caracterizată activitatea de anul trecut a Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Mureș la ședința de astăzi a Colegiului Prefectural.
Cei 9 comisari mureșeni de mediu au efectuat 640 de controale anul trecut la care se adaugă alte 100 de acțiuni de control ca urmare a unor sesizări. Au fost aplicate 55 de amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei, în timp ce activitatea unor unități a fost suspendată sau desființată.
4 amenzi în valoare de 230.000 de lei au fost aplicate Combinatului Azomureș, alte două amenzi în valoare de 110.000 de lei fiind aplicate Societății de Salubritate la care se adaugă și un dosar penal.
Probleme cu deșeurile au avut însă mai multe unități din județ, spune comisarul șef al Gărzii de Mediu Mureș, Mathe Janos:

Unitatea cea mai mare la nivelul județului Mureș rămâne SC Azomureș la care s-a emis o autorizație integrată nouă pe amplasamentul retehnologizat și datorită investițiilor foarte mari, la indicatorul amoniac se constată o scădere de 10 ori a procentajului depășirilor. La SC Salubriserv însă pot să vă spun că nu a fost singurul operator cu care am avut probleme. Anul trecut am avut foarte multe probleme și destul de mari în ceea ce înseamnă depozitarea și problema deșeurilor.

Comisarii Gărzii de Mediu Mureș au fost astăzi timp de două ore în grevă de avertisment, nemulțumiți de nivelul de salarizare, raportat la atribuțiile lor de muncă.
Aceștia au în sarcină aproape 2.000 de obiective economice de control, între care, în județul Mureș se află și 42 de arii protejate.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu
JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri