UPDATE: Liderii PSD sunt reuniţi în Comitetul Executiv Naţional pentru a discuta despre proiectul legii graţierii

Social democrații vor discuta și posibile sancţiuni pentru senatorul Şerban Nicolae, preşedinte al Comisiei juridice.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la parlament că este nemulţumit de modul în care a funcţionat această comisie, în Senat, în condiţiile în care el a anunţat că PSD nu susţine graţierea faptelor de corupţie.
Surse din copnducerea PSD susțin că vor propune schimbarea lui Şerban Nicolae de la conducerea Comisiei juridice din Senat
Printre numele vehiculate în PSD să preia şefia Comisiei se află şi cel al lui Robert Cazanciuc, unul din cei cinci social-democraţi din comisie.
Tot în şedinţa PSD de astăzi vor fi validate şi candidaturile pentru alegerile parţiale din 11 iunie.

***
Liderii PSD se reunesc, azi, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Principalul punct de pe ordinea de zi este sancţionarea preşedintelui Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, în urma poziţiei acestuia cu privire la graţierea faptelor de corupţie, fapt ce a generat proteste de stradă.
Surse din conducerea PSD au declarat pentru News.ro că social-democraţii vor propune schimbarea lui Nicolae de la şefia comisiei, printre numele vehiculate să preia funcţia aflându-se şi cel al fostului ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc.
Un alt punct de pe ordinea de zi a CExN îl constituie atitudinea deputatului PSD Nicolae Bacalbaşa care, în cadrul şedinţei plenului reunit de ieri, a lansat un atac dur la adresa opoziţiei.
Liderii social-democraţi vor mai discuta şi despre alegerile locale parţiale din 11 iunie.

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri