Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Jazz pe româneşte, cu Silvia Dumitrescu şi Big Band-ul Radio

Jazz pe româneşte, cu Silvia Dumitrescu şi Big Band-ul Radio

Publicat de radiomures, 15 mai 2017, 13:36

Marţi, 16 mai, ora 19:00, Big Band-ul Radio prezintă un nou concert din seria Jazz pe româneşte, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor, cu participarea talentatei vocaliste Silvia Dumitrescu.

Discipol al profesorilor Mihaela Runceanu şi Mircea Tiberian, Silvia Dumitrescu s-a remarcat, în cei peste 30 de ani de carieră artistică, printr-o flexibilitate stilistică specială, abordând un repertoriu la graniţa între mai multe registre muzicale, de la blues la pop şi jazz. Concertul susţinut alături de Big Band-ul Radio va oferi versiuni interpretative ale unor piese de blues, pop & jazz din repertoriul internaţional. Evenimentul va fi prezentat de Florian Lungu.

„Am cele mai minunate motive să consider că fiecare zi petrecută împreună cu muzica mă face fericită”, afirmă Silvia Dumitrescu. „Ce poate fi mai înălţător decât să-i faci pe oameni fericiţi, să te simţi ocrotită de Dumnezeu şi, cu ajutorul Lui, să dai drumul muzicii să răsune în ropote de aplauze. 33 de ani de activitate muzicală te fac să te simţi mândră că ai făcut ce ţi-a plăcut, împlinită muzical şi spiritual. Încerc să cred că muzica este o parte mai mică sau mai mare din adâncul sufletului tuturor oamenilor. Am început cu pianul la vârsta de 5 ani şi am continuat cu o carieră muzicală în pop, iar profesorii mei, cărora le mulţumesc, m-au învăţat, pe lângă pian, şi armonie, polifonie, teoria muzicii, citire de partituri, istoria muzicii, forme, orchestraţie… Dacă ar fi să mă refer la debutul meu în muzică, l-aş descrie ca pe o ciocnire cu alte stiluri, tendinţe, mentalităţi…, iar compoziţiile lui Adrian Enescu şi Doru Căplescu, pe care le-am interpretat, au avut suficientă forţă cât să revoluţioneze muzica din acea perioadă. Rolul meu ca artist a fost să ofer spectacol. Am avut şansa şi onoarea să colaborez cu muzicieni extraordinari, de la care am învăţat enorm, cu poeţi, textieri, orchestratori, instrumentişti, oameni de televiziune, de radio. Toţi m-au ajutat să mă formez şi să exprim mai uşor trăirile, emoţiile şi sentimentele mele, descoperindu-mi temperamentul artistic. Am moştenit talentul muzical de la părinţii mei, apoi şi-a pus amprenta muzica copilăriei mele, iar în clasa întâi aveam deja abonament la concertele de la Ateneul Roman, fiind elevă la Liceul de Muzică George Enescu. Pot spune că după ce am urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, la clasa Mihaelei Runceanu şi a lui Ionel Tudor, eram pregătită să pornesc cu paşi mari la întâlnirile cu scena şi să încerc noi şi noi stări şi experienţe. Preţuiesc fiecare clipă în care mă aflu în faţa publicului şi dau totul fără limite sau constrângeri, până la epuizare. Cred că, datorită aerului meu vesel, nimeni nu m-a luat în serios, şi nici nu cred că trebuia, pentru că scena pentru mine a fost locul meu de joacă. Atunci când aveam vârsta pentru joacă studiam la pian, acum, că am timp liber, daţi-mi voie să mă joc…”

Concertul este dedicat campaniei Auzul e un dar. Nu-l ignora!, susţinută de Televiziunea Română şi Radio România şi iniţiată de Asociaţia Audiologilor din România, cu scopul de a atrage atenţia asupra necesităţii unui program de screening auditiv naţional în rândul nou-născuţilor din România.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 18:20

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural

Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 15:08

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio

După succesul de la Festivalul Enescu – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber,...

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România joi, 2 octombrie 2025, 18:19

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov

Editura Casa Radio lansează audiobookul Ploaia, în amintirea norului de Dinu Flămând, în cadrul evenimentelor prilejuite de Festivalul Limba...

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România vineri, 26 septembrie 2025, 13:25

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră spectacolul SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor la Radio România Cultural, marți, 30...

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România marți, 16 septembrie 2025, 15:15

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Ediția a cincea ● 17 – 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași
Radio România luni, 15 septembrie 2025, 14:08

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio

 Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de toamnă decât un concert de muzică bună? După o frumoasă participare la Festivalul Internațional...

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:42

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic

   Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a 28-a şi-a anunţat câştigătorii, iar Teatrul Naţional Radiofonic – TNR a găsit Vocea...

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:41

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al 11-lea an...

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”