Primul caz de gripã confirmat în Mureş
Publicat de radiomures, 30 ianuarie 2008, 00:00
ªeful Autoritãţii de Sãnãtate Publicã Mureş, Silviu Morariu a declarat miercuri cã primul caz de gripã din acest sezon s-a confirmat în judeţ.
Între timp, au mai apãrut trei cazuri în care se suspecteazã cã ar fi vorba de gripã, la alţi trei târgumureşeni, care sunt internaţi la Clinica de Boli Infecţioase numãrul 1. De la aceştia s-au recoltat probe care au fost trimise la Bucureşti pentru analize. Nici unul dintre aceştia nu era vaccinat, a declarat Morariu.
Numãrul cazurilor de gripã confirmate a ajuns la 70, au anunţat astãzi medicii de la Centrul naţional de referinţã al gripei din Institutul ‘ Cantacuzino’. Potrivit ultimelor date, tulpina Solomon Island, care se gãseşte în virusul gripal din acest an, are o rezistenţã crescutã la medicamente, ceea ce îngrijoreazã comunitatea medicalã. Ca urmare a acestui lucru, se va face o monitorizare a acestei tulpini de gripale, inclusiv în România, pentru a vedea dacã dezvoltã rezistenţã.
Specialiştii au mai spus cã, pânã în acest moment, cazurile de îmbolnãviri înregistrate nu au dezvoltat complicaţii, iar grupa de vârstã cea mai afectatã este peste 30 de ani.
surse: Mediafax, Rador