Târg educaţional cu recitaluri, dans şi prăjituri la Sfântu Gheorghe

Nouă licee teoretice, vocaţionale şi tehnologice din municipiul Sfântu Gheorghe şi-au prezentat oferta educaţională pentru următorul an şcolar în cadrul unui târg organizat astăzi în centrul municipiului, la care au participat câteva sute de elevi.
Pentru a demonstra că şcoala lor e cea mai bună, elevii şi cadrele didactice au recurs la metode dintre cele mai inedite.
Spre exemplu, elevii Liceului Tehnologic ‘Constantin Brâncuşi’, care are mai multe specializări, printre care comerţ, turism, alimentaţie, estetică şi igienă, au oferit spre degustare sandviciuri şi prăjituri făcute de ei, corul Liceului de Arte din Sfântu Gheorghe a susţinut un recital, iar elevii altor licee au dansat îmbrăcaţi în costume populare.
Noutatea târgului educaţional, aflat la a doua ediţie, au constituit-o clasele profesionale în sistem dual, care vor funcţiona din toamnă în cadrul Liceului tehnologic ‘Puskas Tivadar’, după unificarea acestuia cu Liceul tehnologic ‘Kos Karoly’, conform deciziei Consiliului local municipal.
Târgul educaţional pentru absolvenţii claselor a VIII-a fost organizat cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe, iar intenţia conducerii Inspectoratului Şcolar este ca de anul viitor să organizeze astfel de evenimente şi în celelalte oraşe din judeţ.

Mara Deleanu

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SMILE RADIO cu amaris

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Unirea Ungheni, egal la Bistrița

Stan Lucian | Citeste articolul

În cea de-a 6-a etapă a fazei play-off d...

Parteneri