Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Proiectul „Brașovul verde” a intrat în vigoare

Proiectul „Brașovul verde” a intrat în vigoare
Foto: Foto: B365

Publicat de radiomures, 19 mai 2017, 16:00

Consiliul local a hotărât că brașovenii care construiesc imobile, dar și cei care se căsătoresc precum și la nașterea unui copil, trebuie să planteze pomi pe domeniul public.
Începând din această săptămână intră în vigoare hotărârea de Consiliu Local care obligă dezvoltatorii şi constructorii să facă plantări de pomi pentru fiecare clădire pe care o ridică în Braşov.
Actul normativ prevede că pentru locuinţele unifamiliale se va planta minim un pom, pentru locuinţele colective cu parter, 2 etaje şi mansardă, dezvoltatorii imobiliari vor planta minim un pom pentru fiecare apartament, iar pentru construcţii cu regim de înăltime mai mare de două etaje, se vor planta minim 20 pomi pentru fiecare 1.000 mp construiți. Nici firmele nu au fost scăpate din vedere, astfel că agenții economici care construiesc hale, sunt obligați să planteze perdea de protecție pe tot perimetrul construcției.
Mai mult decât atât, persoanele care se căsătoresc vor planta un pom pe domeniul public, la fel ca și părinți nou născuților, spune consilierul local ecologist, Adina Donosă.
Judeţul Braşov este primul din România în care există o astfel de prevedere, iar prima localitate care a adoptat-o a fost orașul Ghimbav. A urmat Brașovul iar în viitorul apropiat, orașele Râșnov și Săcele vor avea astfel de proiecte.

Vali Blajovan

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică