Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Muzeografii protestează la această oră

Muzeografii protestează la această oră
Foto: Foto: News.ro

Publicat de radiomures, 20 mai 2017, 13:17

Câteva zeci de angajaţi ai muzeelor din toată ţara participă, la această oră, la primul protest naţional organizat după 1989. Ei s-au adunat în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, pentru a atrage atenţia asupra faptului că fac parte dintr-o categorie profesională ignorată de toate măririle salariale.

Mihaela Simion, vicepreşedintele sindicatului lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie al României: Aplicarea Ordonanţei 2 şi personalului din muzee, dar nu numai în familia ocupaţională muzee. Pentru că Ordonanţa 2 ar scăpa o importantă parte din personalul în muzee. În acelaşi timp, egalizarea instituţiilor muzeale cu instituţiile de spectacol, cum este firesc. O politică coerentă, dirijată şi pe termen lung în ceea ce priveşte gestionarea patrimoniului cultural naţional. Şi, mai mult decât atât, egalizarea la salarizare a specialiştilor din toată ţara.

De la ora 15:00, protestatarii vor pleca spre Ministerul Culturii, instituţie pe care o vor picheta până la ora 16:30.

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică