Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Proiectele UDMR, retrase de pe ordinea de zi

Proiectele UDMR, retrase de pe ordinea de zi
Foto: Foto: antena3.ro

Publicat de radiomures, 20 iunie 2017, 12:28

Toate proiectele de lege importante pentru UDMR au fost retrase de pe ordinea de zi, atât de la Cameră cât şi de la Senat.
Decizia a fost luată după ce negocierile liderilor coaliţiei PSD-ALDE cu parlamentarii minorităţii maghiare privind susţinerea moţiunii de cenzură au intrat în impas.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea ar fi considerat solicitările UDMR drept exagerate, iar ulterior la cererea social-democraţilor, toate iniţiativele UDMR care ieri fuseseră introduse de urgenţă în dezbaterea comisiilor, astăzi au fost scoase de pe ordinea de zi, a anunţat senatorul UDMR, Cseke Attila.
Ieri UDMR obţinuse un raport favorabil în comisiile parlamentare de specialitate asupra proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, iar astăzi proiectul ar fi trebuit să fie votat în plenul Senatului.
Acum s-a anulat şi şedinţa comună a celor trei comisii care fuseseră convocate tot ieri la Camera Deputaţilor pentru coborârea pragului impus la folosirea limbii materne în administraţia locală.
UDMR a anunțat între timp că nu va vota moțiunea de cenzură PSD-ALDE iar ședința de Guvern, programată să înceapă chiar la această oră, nu va mai avea loc, din cauza ultimelor evoluții de pe scena politică.

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 19:33

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Guvernul a semnat, astăzi, un acord pentru construcţia acesteia cu gigantul Rheinmetall, unul dintre cei mai mari producători de echipamente de...

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:37

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, critică modul în care Curtea de Conturi analizează statutul localităţilor din România,...

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:26

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei, potrivit unui proiect de lege...

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:23

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni, a anunţat la Radio România, ministrul Educaţiei şi...

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 07:39

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR

Guvernul a transmis aseară târziu că prim ministrul va cere conducerilor celor două Camere reprogramarea dezbaterilor din cadrul „Orei...

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR
Politic duminică, 2 noiembrie 2025, 15:12

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România

Premierul Ilie Bolojan este așteptat mâine, în Parlament, începând cu ora 16:00, pentru a da explicații cu privire la decizia Statelor Unite...

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România
Politic joi, 30 octombrie 2025, 19:36

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul

‘Colectiv’ nu este doar o amintire dureroasă pe care avem datoria să nu o uităm, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de...

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul
Politic joi, 30 octombrie 2025, 17:12

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi la Gorj că îl aşteaptă pe premierul Ilie Bolojan să vină în Parlament...

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România