Mai multe drumuri județene din Covasna vor fi reabilitate

Lucrările de reabilitare a DJ 112 Sfântu Gheorghe-Ilieni-Doboli de Jos-limita cu judeţul Braşov se vor încheia până pe 30 august, a anunţat conducerea Consiliului Judeţean Covasna.
Proiectul a vizat, printre altele, reabilitarea a 8,5 kilometri de drum, care a fost lărgit cu aproape un metru, realizarea a 6 kilometri de şanţ de beton, 3,5 kilometri de trotuare şi 37 de podeţe.
Alte trei drumuri judeţene din zonele Baraolt şi Întorsura Buzăului urmează să fie reabilitate din fonduri europene şi de la bugetul de stat.
Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat că autorităţile locale vor depune luna viitoare două proiecte de finanţare, pe Programul Operaţional Regional, ce vizează reabilitarea a 50 de kilometri de drum din zona Baraolt, respectiv Malnaş Băi-Micfalău-Băţanii Mari-Biborţeni-Baraolt-Podul Augustin şi drumul Baraolt-Tălişoara-Vârghiş-limita cu judeţul Harghita.
Un alt drum care va intra în reabilitare totală este cel ce face legătura între localităţile Întorsura Buzăului-Valea Mare-Boroşneu Mic-Boroşneu Mare până la intrarea în DN13, în lungime de 23 de kilometri. Contractul de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de 45 de milioane de lei, a fost semnat luna trecută la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Peste 300 de participanți la ”Ziua Porți...

Stan Lucian | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Parteneri