Modernizarea Cascadei Tamina depinde de urși

Cascada de pe Valea Timișului va fi modernizată în funcție de traseul animalelor.
Reprezentanţii Regiei Locale a Pădurilor Săcele spun că documentaţiile şi avizele care trebuie obţinute pentru Modernizarea Cascadei Tamina durează prea mult, astfel că proiectul de reabilitare este posibil să nu înceapă în acest an. Reprezentanții regiei susțin că însăși activitatea urșilor în zonă întârzie proiectul, pentru că legal trebuie creat urșilor un culoar de trecere spre Piatra Mare.
„Custodele spune că ursul este pe cale de dispariţie şi trebuie protejat inclusiv pe suprafaţa de 1.063 de mp a Cascadei Tamina, asta în condiţiile în care aceste animale pot fi văzute peste tot, inclusiv în oraşe. Este greu de crezut că urşii trec exact prin canion, unde terenul este accidentat, iar la mică distanţă este un drum forestier, pe care animalele îl folosesc“, a spus Cristian Popa, reprezentantul Regiei Locale a Pădurilor Săcele.
Discuțiile în contradictoriu între Fundaţia Carpaţi, care gestionează situl Natura 2000 şi reprezentanţii Regiei Locale a Pădurilor Săcele a condus la întârzierea deja cu doi ani, a proiectului de reabilitare a Cascadei Tamina de pe Valea Timișului.

Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – TEATRU LA MICROFON cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri