Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Audioteca Şeherezadei, în penitenciare din România

Audioteca Şeherezadei, în penitenciare din România

Publicat de radiomures, 13 iulie 2017, 11:27

Radio România Cultural susţine proiectul Audioteca Şeherezadei, iniţiat de Asociaţia Culturală Vis-a-vis în câteva penitenciare din România, cu scopul de a duce cultura în locuri în care nimeni nu se gândeşte la ea.

Începând cu 17 iulie, în 10 penitenciare din România, deţinuţii vor asculta în fiecare zi la staţia radio cu circuit închis fragmente din opere literare româneşti şi universale, în lectura şi interpretarea actriţei şi iniţiatoarei proiectului, Adriana Moca.

Astfel, peste 5.000 de persoane private de libertate din penitenciarele Aiud, Botoşani, Bucureşti Jilava, Bucureşti Rahova, Iaşi, Codlea, Slobozia, Timişoara, Tulcea şi Vaslui vor asculta fragmente din opere literare precum Jurnalul fericirii, Cuvânt împreună despre rostirea românească, De profundis, Stima de sine, Nautilus, Arta de a iubi, La ţigănci, Romeo şi Julieta, acestea fiind doar câteva dintre cele 30 de titluri din care se vor difuza fragmente, în spatele gratiilor, în perioada iulie-decembrie 2017.

„Proiectul cultural Audioteca Şeherezadei a pornit ca o campanie de promovare a culturii scrise, cu scopul de a oferi acces la cultură şi persoanelor care provin din medii defavorizate”, a spus iniţiatoarea acestui proiect, actriţa Adriana Moca: „Încercăm să aducem în spaţii închise valori morale şi culturale înalte care ar putea să contribuie la diminuarea tendinţelor de infracţionalitate ale persoanelor private de libertate. În acest sens, Şeherezada este un simbol al îmblânzirii prin ficţiune. Legenda spune că poveştile ei l-au vindecat de mânie pe regele Şahriar, oprind execuţiile fecioarelor condamnate la pieire. Am iniţiat acest proiect cu scopul de a încuraja lectura în general şi sper că va contribui la dobândirea unui capital minim de cultură şi competenţe de exprimare, pe care condamnatul le poate folosi pentru a-şi depăşi condiţia de cunoaştere, cu beneficii ulterior, în libertate”.

„Radio România Cultural nu este la prima implicare în proiecte social-culturale, care au ca scop educarea prin cultură. Radio România Cultural este încântat să susţină acest proiect prin intermediul căruia oamenii privaţi de libertate pot evada imaginar în fascinanta lume a cărţilor, aşa cum o facem adesea cu toţii, inclusiv cei care nu ne aflăm în situaţia lor. Implicarea postului nostru în acest proiect continuă, de fapt, seria programelor şi demersurilor noastre de a promova cultura în mediile defavorizate, acolo unde cărţile sau muzica pot pansa rănile societăţii româneşti, spune managerul postului” – Radu Croitoru

„Acest tip de lectură, propus de Audioteca Şeherezadei, facilitează accesul persoanelor private de libertate la un conţinut informaţional de calitate şi oferă posibilitatea acestora, dar mai ales a persoanelor analfabete, de a avea un contact facil cu texte sau conţinut instructiv”, a spus comisar şef de penitenciare Ioana Morar, Director Reintegrare Socială. „Pe lângă noutatea şi ineditul activităţii, lectura pasivă are beneficii asupra psihicului oamenilor, constituie prilej de introspecţie, este sursă de discuţii şi prilej de socializare şi, nu în ultimul rând, o invitaţie la lectură. Este de datoria instituţiei penitenciare să colaboreze cu comunitatea şi să încurajeze iniţiativele care contribuie la educarea persoanelor aflate în detenţie. Îmbunătăţirea calităţii acestor demersuri poate fi doar rezultatul unui efort cumulativ, în care latura instituţională să îşi găsească oglindirea în empatia societăţii”, a mai subliniat Ioana Morar.

Proiectul cultural Audioteca Şeherezadei va continua în această toamnă în mai multe şcoli şi licee din ţară cu scopul de a promova cultura scrisă şi de a converti la lectură noi categorii de public. Proiectul îşi propune să provoace publicul tânăr, reticent faţă de lectură, să deprindă gustul cititului. Proiectul este iniţiat de Asociaţia Culturală Vis-a-Vis şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Detalii, pe www.audiotecaseherezadei.ro

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 18:20

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural

Emisiunea Pagini de istorie, una dintre producțiile emblematice ale Radio România Cultural, a împlinit, pe 6 octombrie, 35 de ani de difuzare...

Pagini de istorie – 35 de ani de la prima difuzare la Radio România Cultural
The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Radio România luni, 6 octombrie 2025, 15:08

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio

După succesul de la Festivalul Enescu – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber,...

The Magic of Wayne Shorter deschide stagiunea de jazz la Sala Radio
Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Radio România joi, 2 octombrie 2025, 18:19

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov

Editura Casa Radio lansează audiobookul Ploaia, în amintirea norului de Dinu Flămând, în cadrul evenimentelor prilejuite de Festivalul Limba...

Editura Casa Radio la Festivalul Limba Română de la Braşov
Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România vineri, 26 septembrie 2025, 13:25

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră spectacolul SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor la Radio România Cultural, marți, 30...

Premiera Teatrului Naţional Radiofonic la Radio România Cultural: „SOFIAN – Duhovnicul Sfânt al Bucureștilor”
Radio România marți, 16 septembrie 2025, 15:15

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași

Ediția a cincea ● 17 – 21 septembrie ● Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Iași
Radio România luni, 15 septembrie 2025, 14:08

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio

 Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de toamnă decât un concert de muzică bună? După o frumoasă participare la Festivalul Internațional...

Se lansează abonamentele pentru noua stagiune la Sala Radio
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:42

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic

   Gala Tânărului Actor HOP, ediţia a 28-a şi-a anunţat câştigătorii, iar Teatrul Naţional Radiofonic – TNR a găsit Vocea...

Vocea Galei HOP 2025 la Teatrul Naţional Radiofonic
Radio România marți, 2 septembrie 2025, 14:41

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al 11-lea an...

240.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical “Ascultă 5 minute de muzică clasică”