Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Șeful statului va vizita județele Harghita și Covasna

Șeful statului va vizita județele Harghita și Covasna
Foto: Foto: presidency.ro

Publicat de radiomures, 17 iulie 2017, 08:33

Președintele Klaus Iohannis va vizita, mâine, județele Harghita și Covasna, cu scopul de a cunoaște problemele locale, a identifica realitățile zonei și elementele care țin de viitoarea dezvoltare regională.
După cum a precizat purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, șeful statului va participa la o dezbatere cu autoritățile locale, care va avea loc la Consiliul Județean Harghita, în Miercurea Ciuc, și la care vor fi prezenți peste 300 de aleși locali, dar și reprezentanți ai instituțiilor județene:

Această dezbatere poartă numele „Coerenţă şi transparenţă, exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna”. Se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administrația locală din județele Harghita și Covasna, dar și identificarea domeniilor cu potențiali de dezvoltarea în această zonă, dar și a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ în această zonă. Cele două județe, e bine de subliniat, au un potențial extraordinar de dezvoltare, dar trebuie identificate condițiile care vor face posibilă această dezvoltare. Vreau să vă dau câteva detalii despre temele care vor fi abordate în cadrul acestei dezbateri: infrastructură, activități economice și forță de muncă la nivel local, capacitatea de colaborare prin intermediul clusterelor și a asociațiilor de dezvoltare intrecomunitară, turismul și, așa cum am precizat deja, potențialul de dezvoltare din această zonă.”

Președintele Klaus Iohannis va vizita Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România și se va opri apoi la Căminul „Sfântul Ștefan” din Miercurea Ciuc, unde va avea o întâlnire cu meșteșugari, întreprinzători și producători autohtoni.
Deplasarea în județul Harghita se va finaliza cu vizita la Fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, cu capital integral românesc și cu tradiție în îmbutelierea apei minerale.
Șeful statului va merge apoi în județul Covasna, la Sfântu Gheorghe, pentru o întâlnire cu reprezentanți clusterelor, asociațiilor profesionale și incubatoarelor din zonă.

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 19:33

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Guvernul a semnat, astăzi, un acord pentru construcţia acesteia cu gigantul Rheinmetall, unul dintre cei mai mari producători de echipamente de...

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:37

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, critică modul în care Curtea de Conturi analizează statutul localităţilor din România,...

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:26

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei, potrivit unui proiect de lege...

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:23

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni, a anunţat la Radio România, ministrul Educaţiei şi...

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 07:39

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR

Guvernul a transmis aseară târziu că prim ministrul va cere conducerilor celor două Camere reprogramarea dezbaterilor din cadrul „Orei...

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR
Politic duminică, 2 noiembrie 2025, 15:12

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România

Premierul Ilie Bolojan este așteptat mâine, în Parlament, începând cu ora 16:00, pentru a da explicații cu privire la decizia Statelor Unite...

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România
Politic joi, 30 octombrie 2025, 19:36

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul

‘Colectiv’ nu este doar o amintire dureroasă pe care avem datoria să nu o uităm, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de...

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul
Politic joi, 30 octombrie 2025, 17:12

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi la Gorj că îl aşteaptă pe premierul Ilie Bolojan să vină în Parlament...

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România