Pompierii mureșeni au cel mai bun timp de reacție la solicitări din țară

În județul Mureș timpul de intervenție este cu 2 minute mai rapid decât media pe țară.
Datele au fost prezentate azi, la bilanțul activității Inspectoratului pe primele 6 luni.
În ultimii 6 ani s-a dublat numărul de puncte de lucru ale inspectoratului în județ, ajungând la 10, și a crescut și numărul de echipaje de prim-ajutor, de la 9 la 14.
În județul Mureș există o singură zonă neacoperită de ISU, la Bălăușeri, neajuns care va fi corectat în această toamnă a precizat comandantul ISU Mureș, gen. Dorin Oltean:

La timpul de răspuns, pe SMURD suntem cu aproape 2 minute mai jos decât timpul mediu la nivelul țării, iar pe partea de intervenții este un timp de aproximativ 13 minute. Chiar în cursul zilei de ieri, Inspectoratul a mai primit un camion performant. Continuă această colaborare cu colegii noștri din Marea Britanie, urmând ca în octombrie ei să se întoarcă cu 4 autospeciale, în așa fel încât să depășim cei 25% din județ la nivelul unităților administrativ teritoriale dotate numai de către colegii din Marea Britanie. În momentul de față avem o încadare de personal de 92 la sută.”

Nici în privința aprovizionării mașinilor de pompieri cu combustibili nu sunt probleme, spune șeful ISU Mureș.
De altfel, afirmă Dorin Oltean, niciodată intervențiile ISU Mureș nu au fost afectate de lipsa de carburanți.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Food Truck Festival, la final de saptamâ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preparate delicioase, servite direct din...

Parteneri