Minoritățile din România au mai multe drepturi față de alte țări din Europa

Este constatarea directorului Festivalului Proetnica din Sighișoara, Volker Reiter.
Acesta spune că e chiar prea bine rezolvată protecția minorităților naționale în comparație cu state precum Spania, Franța, Irlanda sau Grecia, care nu respectă deloc acordurile Consiliului Europei semnate în acest sens.
De asemenea, de 15 ani în România se organizează cel mai mare festival dedicat dialogului intercultural, Proetnica, ce va debuta zilele viitoare la Sighișoara.
Directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret din Sighișoara, Volker Reiter:

Chiar dacă a fost o condiție de aderare la Uniunea Europeană (pentru România), Franța, Spania… nu respectă deloc convenția cadru la care au aderat și, prin urmare, nu dau nici fonduri pentru diversitate culturală în Europa. Statul român are foarte multe probleme dar în domeniul protecției minorităților poate să fie un stat model pentru Europa. Comparativ cu alte țări europene, stă bine, dacă nu un pic prea bine.”

În momentul de față, România a recunoscut 20 de minorități naționale care trăiesc pe teritoriul țării în diferite comunități.
Dacă în 1930, un sfert din populația României Mari, care era de 18 milioane de locuitori, erau minorități, acum procentul este de 11%.
Minoritățile etnice cele mai importante au fost, și sunt și acum, cele reprezentate de maghiari, romi, germani, ucraineni, ruși lipoveni, evrei, turci, tătari, armeni, bulgari, sârbi și croați, cehi și slovaci, polonezi, greci, albanezi și italieni.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

MAI ia măsuri suplimentare pentru asigur...

Stan Lucian | Citeste articolul

Vor fi mai multe forțe de ordine, mai al...

Parteneri