Universitatea „Transilvania” din Braşov va avea în curând un campus universitar
Publicat de radiomures, 1 aprilie 2008, 00:00
Plenul Consiliului Local Braşov a aprobat planul urbanistic zonal al viitorului obiectiv, care urmeazã sã fie realizat începând din acest an. Alãturi de campus, proiectul prevede şi construirea unui parc dendrologic şi a unei zone care ar urma sã fie utilizatã în caz de extindere a funcţiunilor campusului. Campusul propriu-zis va avea 11 clãdiri pentru laboratoare, 18 clãdiri pentru zona resurselor umane şi o zonã de formare compusã din amfiteatre şi sãli de cursuri.
Nu au fost omise nici spaţiile pentru recreere, la care se adaugã şi o zonã administrativã, o bazã sportivã, precum şi clãdiri pentru cazarea studenţilor şi a cadrelor universitare. Suprafaţa pe care va fi edificat campusul este de 30 de ha şi a fost obţinutã printr-o ordonanţã de Guvern care transferã dreptul de administrare asupra acestuia de la Institutul Cartofului cãtre Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, în beneficiul Universitãţii „Transilvania”. Conducerea instituţiei de învãţãmânt sperã ca pentru realizarea construcţiei sã obţinã fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeanã, finanţare care ar putea ajunge pânã la 25 milioane de euro.
Adrian Munteanu