Popicarele mureșene, debut cu dreptul în Cupa României
Arena Electromureș a găzduit, zilele trecute, întrecerile primei etape a Cupei României la popice, competiție rezervată seniorilor.
La feminin, victoria a revenit echipei gazdă, CS Electromureș Romgaz, care s-a impus cu un total de 3269 de popice doborâte. Dintre popicarele târgumureșene, cele mai bune rezultate le-au înregistrat Duka Tilda(582 p.d.) și Doina Baciu (577 p.d.) Pe locurile II și III s-au clasat Conpet Petrolul Ploiești(3226 p.d.) și Rapid București(3016 p.d.).
La masculin, prima poziție a fost ocupată de CFR Cluj(3470 p.d.), urmată de CS Electromureș(3263 p.d.) și CSM Satu Mare(3068 p.d.)
Etapa a II-a se va disputa la 28 octombrie, la Ploiești(feminin) și la 2 decembrie, la Cluj-Napoca(masculin).
Valeriu Voaideș