Popicarele mureșene participă la Cupa Europei

Publicat de radiomures, 3 octombrie 2017, 18:24
Vicecampioana României la popice, CS Electromureș Romgaz Tg.Mureș, participă, în perioada 4-7 octombrie, la cea 29-a ediție a Cupei Europei, competiție găzduită de localitatea germană Hirschau. Lotul formației mureșene, antrenate de Orosz Istvan și Seres Jozsef, le are în componență pe Doina Baciu, Duka Tilda, Gyeresi Anna, Alexandrina Bornert, Iulia Adela Ban, Maria Ciobanu, Mehesz Anita, Alina Suciu, Bianca Bărdiță, Boloni Dalma, Fekete Reka, Gal Beatrix Timea, Ana Maria Poetașu, Seres Bernadette și Melisa Ungureanu.
Alături de CS Electromureș Romgaz, la competiție mai sunt prezente echipele BSV Voith St.Polten (Austria), Mlaka Rijeka (Croația), Slavia Praga (Cehia), KV 1996 Liedolsheim (Germania), ZTE-ZAEV Zalaegerszeg (Ungaria), Debinki Gdansk (Polonia), Brest Cerknica (Slovenia) și Slavoj Velky Saris (Slovacia).
Miercuri și joi se dispută seriile preliminare, urmând ca vineri să aibă loc partidele din semifinale. Sâmbătă, în ultima zi, sunt programate finala mică și finala mare.
Valeriu Voaideș