De la PSD direct în fruntea PNL Mureş
Publicat de radiomures, 18 august 2008, 00:00
Fost membru al PSD, preşedintele APDO Lider Cornel Brişcaru a trecut, la sfârşitul sãptãmânii trecute, de partea liberalilor.
Decizia aderãrii la Partitul Naţional Liberal, a fost una personalã, spune Brişcaru, şi nu vede o diferenţã între sociali –democraţi şi liberali.
De asemenea, Cornel Brişcaru a ţinut sã precizeze cã încã nu se poate pronunţa cu privire la funcţia pe care o va ocupa în cadrul partidului sau dacã va candida la alegerile din toamnã din partea PNL.
Deputatul PNL, Eugen Nicol[escu considerã cã intrarea în partid a lui Cornel Brişcaru este un real câştig pentru liberalii mureşeni. Nicolãescu mai spune cã la vârsta sa, Cornel Brişcaru nu avea cum sã fie un socialist în adevãratul sens al cuvântului. Preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Fratean a declarat cã alegerea lui Cornel Brişcaru este una personalã, acesta pãrãsind PSD încã din primãvarã. Roxana Mihaly