26.000 de fermieri harghiteni primesc în aceste zile avansul pe suprafață

Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură a anunțat că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, este de 590 milioane euro pentru un număr de aproape 600.000 de fermieri care au depus Cerere unică de plată.
Banii au început să intre în conturile fermierilor încă de la începutul acestei săptămâni.
Directorul APIA Harghita, Haschi Peter Andras:

În județul Harghita sunt în jur de 26.000 de fermieri, toți vor intra în plată, plata în avans, în această lună. Trebuie spus faptul că plățile au început, dar nu există o ordine concretă, fermierii sunt aleși aleator. Desigur, cei mai simpli, să spun așa, care au mai puține subvenții, cât de cât sunt mai în față decât cererile mai complicate, cu multe subvenții. Până în momentul de față, am autorizat la plată 18.000 de fermieri din cei 26.000.”

La nivel național, peste 400 de milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă, iar diferenţa de aproximativ 173 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și cofinanţare de la Bugetul Naţional.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON-0.0007
  • usd 0.1177 1 0.00020

  • chf 5.0905 1 -0.0059

  • aud 3.0498 1 0.013

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Spectacol manifest la Teatrul Scena din ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Teatrul Scena lansează publicului o invi...

Parteneri