City`Us Tg.Mureș, o nouă înfrângere pe teren propriu

Formația mureșeană a pierdut, marți seara, pe teren propriu, cu scorul de 9-5, în fața nou-promovatei Imperial Wet Miercurea Ciuc, într-un meci contând pentru cea de-a 9-a etapă a Ligii I de futsal. La pauză, harghitenii au condus cu 6-0. Pentru City`Us au marcat Andrei Boroș (2), Alexandru Pop (2) și Kusmodi Tamas.
În urma acestei înfrângeri, a 8-a din actuala stagiune, mureșenii rămân pe ultima poziție, cu -1 punct.
Multipla campioană națională la futsal, City`US Tg.Mureș, parcurge cea mai nefastă perioadă din istoria sa. Echipa antrenată de Kacso Endre a fost depunctată, săptămâna trecută, cu 4 puncte și i-a fost interzisă efectuarea de noi transferuri și legitimarea jucătorilor ca urmare a două dosare aflate pe rol la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal. Este vorba despre restanțele financiare față de jucătorul Csala Zsolt și cele către clubul FK Od. Secuiesc, pentru împrumutul lui Szocs Laszlo în returul sezonului 2015-2016.
City`US trebuie să achite până în data de 22 noiembrie aceste restanțe (aproximativ 15.000 lei, plus penalizări), în caz contrar, clubul riscând o nouă depunctare. Până atunci, mureșenii au programat sâmbătă, 11 noiembrie, un nou meci dificil pe teren propriu, contra vicecampioanei United Galați.

Valeriu Voaideș

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri