În judeţul Braşov se organizeazã trei manifestãri tradiţionale
Publicat de radiomures, 4 iulie 2008, 00:00
În zilele acestui sfârşit de sãptãmânã în trei localitãţi ale judeţului Braşov se organizeazã manifestãri care celebreazã diverse tradiţii locale legate de specificul ocupaţiilor din zonã. În satul turistic ªirnea are loc sâmbãtã şi duminicã “Mãsura Laptelui”. Dupã numeroase activitãţi practice cu specific pastoral cum sunt construirea stânelor, înţãrcatul mieilor şi tunsul oilor, urma mãsura laptelui în vederea stabilirii cantitãţii de brânzã care se cuvenea fiecãrui proprietar de animale, toamna, la spargerea stânei.
În comuna Mãieruş, Biserica Evanghelicã şi Ocolul Silvic, invitã duminicã la „Sãrbãtoarea Pãdurii”, care va avea loc în pãdurea Bogãţii, la Cabana Pãdurarilor. Pe parcursul întregii zile va funcţiona „miniclubul pãdurarilor”, un loc de joacã unde copiii vor avea posibilitatea sã se exprime artistic pe teme legate de ocrotirea şi protejarea pãdurii.
Deşi, în mod tradiţional, la aceastã sãrbãtoare participau doar comunitãţile sãseşti din Þara Bârsei, organizatorii îi invitã şi îi aşteaptã cu drag pe toţi cei care iubesc natura. Tot duminicã, primãria Vulcan organizeazã Sãrbãtoarea Armindenului în Colonia 1 Mai. Armindenul este o sãrbãtoare a începutului de varã, când feciorii împodobesc porţile fetelor de mãritat cu crengi verzi aduse din pãdure. Creanga verde este un însemn al fertilitãţii şi e pãstratã la poartã pânã în momentul secerişului. În toate cele trei localitãţi, manifestãrile tradiţionale vor fi urmate de petreceri şi spectacole folclorice. Adrian Munteanu