Prefectura Mureş a dat în judecatã Primãria localitãţii Miercurea Nirajului.
Publicat de radiomures, 19 ianuarie 2009, 00:00
Prefectura cere scoaterea din domeniul public a terenului pe care urma sã fie construit un lãcaş de cult şi obligarea Primãriei de a emite un certificat în care Biserica Ortodoxã sã figureze drept „proprietar real al terenului”.
Prefectul judeţului Mureş, Felicia Pop, a declarat cã instituţia pe care o conduce a cerut în instanţã constatarea situaţiei reale a terenului respectiv.
Potrivit prefectului, deşi terenul aflat în disputã aparţine Bisericii Ortodoxe, care are o sentinţã definitivã în acest sens, Primãria din Miercurea Nirajului l-a inclus în domeniul public, dupã care a refuzat Bisericii Ortodoxe autorizaţia de construcţie a unui lãcaş de cult şi chiar a amendat parohia ortodoxã pentru cã ar fi amplasat, fãrã autorizaţie, piatra de temelie şi crucea viitoarei biserici.
Felicia Pop a spus cã Prefectura Mureş a notificat Primãria din Miercurea Nirajului, informând-o cã nu avea dreptul sã intervinã întrucât legea nu permite intervenţia Consiliului Local decât pe domeniul public şi privat al Primãriei, iar terenul de peste o mie de metri pãtraţi este proprietatea privatã a Bisericii Ortodoxe, pentru care aceasta are o sentinţã rãmasã definitivã şi executorie din anul 2007.
Potrivit Feliciei Pop, Prefectura Mureş a cerut administraţiei din Miercurea Nirajuluui sã revinã asupra documentului prin care terenul respectiv a fost inclus în domeniul public şi sã emitã un certificat de urbanism în care Biserica Ortodoxã sã figureze drept proprietar al terenului.
Adela Moldovan