Preşedintele CJ Harghita solicită ziarului The Guardian corectarea unor informaţii apărute într-un articol despre urşi

Borboly Csaba solicită, într-un comunicat remis presei, ca ziarul The Guardian să corecteze unele informaţii apărute într-un amplu articol despre problema urşilor din România, pe care le consideră eronate.
Borboly Csaba, care este raportor în cadrul Comitetului Regiunilor pe tema convieţuirii carnivorelor mari cu omul susţine, în comunicatul respectiv, că „articolul nu contribuie la înţelegerea situaţiei de fapt, ci mai degrabă este în căutarea de senzaţional”, fapt susţinut şi de o fotografie cu un urs împuşcat, care a fost realizată, potrivit acestuia, în judeţul Ilfov, în urmă cu 17 ani.
În articolul publicat în ziarul The Guardian şi intitulat „Cum a devenit ursul brun inamicul public numărul unu în zonele rurale din România”, se arată că Borboly Csaba şi-a mărit faima şi puterea prin promisiunea de a restabili echilibrul natural între urşi şi oameni şi că încurajează uciderea urşilor, ca singura metodă ca oamenii şi copiii lor să trăiască în siguranţă.
În articol se face referire la o postare de pe blogul lui Borboly în care acesta ar da idei despre cum se ucide un urs, dar preşedintele Consiliului Judeţean susţine că frazele traduse au fost scoase din context şi că informaţiile sunt eronate, motiv pentru care solicită publicaţiei britanice corectarea greşelilor.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri