Angajaţii CJ Harghita, team-building la pomana porcului
Publicat de radiomures, 9 ianuarie 2009, 00:00
Majoritatea angajaţilor Consiliului Judeţean Harghita, au participat vineri, în localitatea Mãdãraş, la un team-building mai puţin obişnuit, în cadrul cãruia au sacrificat un porc, au preparat bucate tradiţionale şi au fost instruiţi de specialişti în dezvoltare ruralã. „Pomana porcului” a fost organizatã de conducerea instituţiei şi are rolul de a consolida echipa şi de a întãri relaţiile între angajaţi.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, a declarat cã un porc de 120 kg a fost sacrificat în mod tradiţional, pe un teren aparţinând bisericii catolice din localitate, dupã care cei mai pricepuţi dintre angajaţi au început sã prepare bucate specifice. În Toate bucatele au fost preparate în mod tradiţional, aşa cum fac şi ţãranii harghiteni în fiecare an, de Crãciun. Între douã mese, cei peste 100 de angajaţi prezenţi la pomana porcului au luat parte şi la cursuri, având ca temã dezvoltarea ruralã.
Ioana Dima