Fãrã gambe din cauza degerãturilor
Publicat de radiomures, 5 ianuarie 2009, 00:00
Un tânãr din localitatea covãsneanã Zagon care a zãcut timp de mai multe ore în zãpadã riscã sã-şi piardã ambele gambe din cauza degerãturilor.
Directorul Ambulanţei Covasna, dr. Tiberiu Poştoacã a declarat cã bãrbatul a fost gãsit în dimineaţa zilei de luni într-un şanţ de pe marginea drumului, într-o stare foarte gravã şi deşi a fost transportat de urgenţã la spital este posibil ca medicii sã nu-i mai poatã slava partea inferioarã a picioarelor.
Potrivit acestuia, tânãrul ar fi consumat bãuturi alcoolice într-un bar şi, fiind în stare de ebrietate, nu a mai putut ajunge pânã acasã.
Tiberiu Postoacã a declarat cã în ultimele zile numãrul apelurilor de urgenţã s-a dublat, ambulanţa fiind solicitatã îndeosebi de persoane vârstnice, bolnave cu inima ori de astm, care suportã greu presiunea atmosfericã ridicatã şi influenţele frontului rece care s-a abãtut asupra zonei.
Mara Deleanu