Comuna Batoș a câștigat premiul național de ecologie ”Primăria Verde”

Distincția s-a acordat vineri, la București, în cadrul Galei Premiilor Revistei InfoMediu Europa.
Organizatorii au decis că cei peste 4.000 de localnici din comuna mureșeană Batoș fac exemplar colectarea selectivă a gunoiului.
Primarul localității, Dumitru Cotoi:

Am avut o colaborare bună cu școala care a promovat prin intermediul copiilor felul în care se face colectarea selectivă. Am colaborat foarte bine cu operatorul de salubritate și cu toții am făcut o treabă bună. Faptul că am fost premiați ne îmbărbătează să continuăm și să facem un lucru bun care va trebui implementat la nivelul tuturor administrațiilor.”

Proiectul ecologic s-a derulat în perioada iunie – octombrie, în 11 localități mureșene, prin Asociația ADI Ecolect, condusă de Andreea Toth:

Campania EcoAtitudine s-a adresat în primul rând școlilor. Contribuție foarte importantă au unitățile administrativ teritoriale. Prin exemplul lor pozitiv pot duce mai departe colectivitatea locală. Chiar aș vrea să felicit primarul de la Batoș care în perioada iunie-octombrie a adunat peste 80 de tone de deșeuri reciclabile.”

Comuna Batoș a fost aleasă între zeci de primării din 14 județe ale țării participante la colectarea selectivă a gunoiului.
În Mureș, pe podiumul județean al proiectului s-au mai clasat primăriile Sânpaul și Gurghiu.

Marcela German

primaria verde3 primaria verde2

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri