28 de ani de la Revoluție, comemorați la Tîrgu-Mureș

Astăzi, la Troița din P-ța Victoriei a avut loc ceremonia de comemorare a eroilor martiri căzuți în seara de 21 decembrie 1989 la Tîrgu-Mureș.
După intonarea Imnului de stat, au urmat o ceremonia religioasă și una militară cu depuneri de coroane, la care au participat prefectul de Mureș, președintele CJ Mureș, comandantul Garnizoanei Tîrgu-Mureș, mai multe asociații de revoluționari.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Tîrgu-Mureş, Nistor Man, comunismul a fost unul dintre cele mai aberante regimuri pe care le-a cunoscut omenirea:

Comunismul a fost o ofensă adusă demnității umane, iar fără sacrificiul Revoluției române din 1989, unde am avut peste 1200 de morți și 2500 de răniți, am fi rămas o țară ca și Cuba sau Coreea de Nord. În România, prin revoluție s-a schimbat sensul istoriei, aici în această zonă s-a trăit, în ziua aceea, acum 28 de ani, între speranță și disperare. În Tg. Mureș, Revoluția a început la intreprinderea IMATEX, suntem al treilea oraș din țară, după Timișoara și Lugoj.”

Reprezentantul Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor, Hamar Alpár-Benjámin‎, a declarat că este momentul ca să iasă din rândurile revoluționarilor cei care au beneficiat nemeritat de drepturi:

Acum 28 de ani, în Tg. Mureș deja era revoltă. Seara au căzut eroii din Mureș, au fost împușcați, bătuți, noaptea au fost încarcerați, dar ceilalți au rămas în stradă și pe 22 decembrie am învins. Noi târgumureșenii, am luptat pentru un stat de drept, pentru a trăi liber și luptăm ca din rândurile revoluționarilor să iasă cei care au luat beneficii nemeritate.”

La Tg. Mureș, în seara zilei de 21 decembrie 1989, au fost împușcați mortal 6 oameni, Bodoni Sandor, Hegyi Lajos, Hidos Adrian, Ilie Muntean, Payka Karoly, Tamas Erno, dar și alți 15 mureșeni care au murit în Sighișoara, București, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu sau Brașov.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI – TOP 30 RTM cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri