Incendiul de la Moieciu a fost stins

Pompierii au reușit, după mai multe ore, să stingă focul izbucnit la pensiunea din Moieciu de Sus.
Un echipaj a rămas în zonă mai mult pentru a stinge și ultimele focare.
Intervenția a fost extrem de dificilă din cauza temperaturilor scăzute, dar şi a lipsei surselor de apă.
Cât de mare e paguba și dacă au existat și victime aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, incendiul a mistuit acoperişul şi mansarda casei pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi şi acoperişul unui restaurant din apropierea casei, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi. Nu s-au înregistrat victime, doar o persoană a făcut un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, care s-a deplasat la faţa locului. Pentru stingerea incendiului au intervenit nouă autospeciale cu apă şi spumă, cinci de la ISU Braşov şi patru de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din zonă.”

Proprietarul casei de la Moieciu de Sus, afectată de incendiul declanşat dimineaţa, are asigurare, iar acoperişul va fi refăcut până la Revelion, a declarat pentru AGERPRES primarul localităţii Moieciu, Mircea Manea.
Acesta a precizat că reprezentanţii Primăriei, împreună cu cei ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună vor începe controale la toate pensiunile din zonă pentru a se evita situaţiile de acest gen în perioada următoare.
Primarul a mai declarat că în zona Moeciu există peste 300 de pensiuni, unele având autorizații de funcționare, altele nu, locurile de cazare fiind rezervate în proporţie de 100%.

Sursa: Alina Andrei, Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Cursuri de înot pentru bebeluși, de la u...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Târgumureșeanul Norbert Trandafir este c...

Parteneri