Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Criză a lemnelor de foc, în plină iarnă

Criză a lemnelor de foc, în plină iarnă

Publicat de Corina Muntean, 22 decembrie 2017, 17:45

Printr-o interpelare adresată ministrului Mediului, deputatul de Mureș Marius Pașcan a cerut soluții la criza lemnelor de foc pentru populația din România.
Aproape jumătate dintre gospodăriile din România sunt încălzite cu sobe cu lemne, iar prețurile pot depăși peste iarnă la 3.000 de lei, pentru o singură familie, spune parlamentarul:

Lemnul de foc devine foarte scump și cred că tocmai prin această măsură, prin noile prevederi, cetățeanul de rând și cel care nu are resurse, este într-un fel sau în altul împins, din disperare, să meargă și să taie lemn la modul fraudulos, pentru a se putea încălzi. Omul a intrat într-o competiție, pe baza noilor reglementări, cu societățile comerciale, care, evident, au o altă forță financiară.”

Senatorul Cristian Chirteș a astras și el atenția, încă din primăvara acestui an, că această criză de lemne de foc ar putea să apară.
În opinia acestuia, problem sunt încă din 2015, după ce s-au făcut modificări
la regimul silvic și la regulamentul de vânzare a masei lemnoase:

Problema este că nu se poate pune în valoare lemn la proprietățile private, peste 1,5 milioane de hectare nu pot să dea acest uzufruct al pădurii. Pe de altă parte nu este corect să aruncăm întreaga criză a lemnului de foc către Romsilva care, din cele 20 de milioane de metri cubi, exploatează doar 8,9 milioane, iar mai mult de 2 milioane de metri cubi de foioase nu cred să poată oferi, pe când necesarul în România este undeva la 6-7 milioane de metri cubi.”

Directorul Direcției Silvice Mureș, Ilie Covrig, a declarat că instituția asigură lemn de foc, între 90 și 130 de lei metrul ster, dar e lemn de rășinoase cu putere calorică mică:

Practic, în județul Mureș nu ar trebui să fie o criză a lemnului de foc, pentru că peste peste 50 la sută sunt păduri private, respectiv marea majoritate a persoanelor fizice și a primăriilor. Iar noi asigurăm lemn de foc, însă problema este că pădurile de stat sunt în zona de munte, valea Mureșului, valea Gurghiului, parte pe Sovata și este cu predilecție lemn de rășinoase pe care lumea nu este încântată să-l cumpere. Toată lumea vrea lemn de foioase, din zona unde sunt, cu prioritate, păduri private.”

În țară avem 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu combustibil solid, iar la Mureș necesarul este de 160.000 mc, pentru pentru 35.000 de locuințe.

Valeriu Russu

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică