Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

28 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

28 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989
Foto: Sursa foto: Antena

Publicat de Corina Muntean, 22 decembrie 2017, 19:50

S-au împlinit astăzi 28 de ani de la înlăturarea de la putere a dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, iar 22 decembrie a fost declarată Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii.
Pentru omagierea celor care au murit în urmă cu 28 de ani au avut loc şi astăzi ceremonii militare şi religioase în BUcureşti şi în alte mari oraşe ale României.
Astfel de comemorări au avut loc şi la Televiziunea Română, dar şi la Radio România, două puncte fierbinţi acum 28 de ani.
Fuga lui Ceauşescu din după-amiaza zilei de 22 decembrie a fost urmată de câteva zile şi nopţi de lupte între armată, populaţia înarmată şi inamicii nevăzuţi, numiţi pe atunci „terorişti”.
Conform datelor oficiale, în Revolutia din decembrie 1989 au murit 1142 de persoane, au fost ranite 3138, iar alte 760 au fost reţinute.
Dosarul Revoluţiei, redeschis la mijlocul anului trecut, nu a ajuns nici acum în instanţă.

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș