Medicii de familie mureșeni nu își reînnoiesc contractele pe 2018

Majoritatea nu vor semna actele adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu Casa de asigurări de sănătate.
Decizia vine după o perioadă de trei luni de negocieri eșuate în care medicii nu au obținut răspuns pozitiv la aproape nici o revendicare.
Președintele Patronatului Medicilor de Familie din județul Mureș, dr. Ileana Mihăescu:

Marea majoritate a medicilor de familie a decis să nu semneze act adițional care să prelungească activitatea noastră în contract cu Casa, începând cu 1 ianuarie (2018). Fiecare medic va decide ce face pe parafa lui dar, în condițiile de umilință maximă în care suntem obligați să lucrăm de atâta vreme, marea majoritate a deci să nu semneze. Trebuie să se producă modificări în contract. Nu se mai poate așa. Suntem agenți fiscali. Suntem orice în afară de medici.”

Deocamdată nici un medic de familie din județul Mureș nu a semnat contractul cu CJAS, însă medicii mai au timp până în data de 29 decembrie.
Tot în această perioadă se mai pot purta negocieri la nivel național, spune președintele CJAS Mureș, Rodica Biro:

Practic, până în 29 (decembrie) noi trebui să semnăm actele adiționale. Atunci vom știi exact cine semnează și cine nu pentru că dorim să avem o comunicare cu fiecare dintre ei. Eu nu cred că nu vor semna. În această perioadă, probabil că se vor elabora și actele normative care vor reglementa contractarea pe 2018, în consecință, doar în această perioadă ei mai pot să negocieze și să mai poarte discuții cu reprezentanții Casei Naționale și ai Ministerului Sănătății.”

Medicina de familie în România este finanțată cu 5,77% din totalul Fondului național al asigurărilor de sănătate, în condițiile în care în restul Europei această finanțare se încadrează între 9 și 15%.
În urma negocierilor, medicii români au putut obține doar o creștere de 0,03% .
Prin urmare, de anul viitor medicii de familie mureșeni nu vor mai putea elibera rețete și bilete de trimitere.
Revine medicul de familie din Tîrgu-Mureș, Ileana Mihăescu:

Principalele noastre cerințe au fost să putem lucra pe o bază de date corectă, să se facă protocoale de prescriere a medicamentelor ținând cont de tipul de afecțiune și de gravitatea ei, nu de considerente economice. Și, nu în ultimă instanță, am solicitat majorarea finanțării. S-a obținut o majorare de la 5,77 șa 5,80. Din 3 ianuarie, vom deschide cabinetele, vom face consultații pentru ca populația să nu sufere dar nu vom putea elibera rețete în contract cu Casa, bilete de trimitere…”

Potrivit unui comunicat emis de Societatea de Medicină de Familie, situația nesemnării contractelor se regăsește la nivel național, astfel că din data de 3 ianuarie medici de familie nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI- CINEMUZICA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri