Dansul popular practicat de la vârstă fragedă îi formează pe copii

Acesta este mesajul pe care îl transmite părinților Ansamblul Zestrea din Tîrgu Mureș care înființează o grupă nouă pentru copii cu vârsta între 4 și 8 ani.
Practicând dansuri populare în timpul liber, micuții își formează deprinderi și personalitatea, spune coregraful ansamblului Zestrea, Rodica Botîrcă:

Îi formează, le deschide orizonturile, ajung să danseze pe mult visata scenă, îmbracă constumele acelea atât de frumoase. Ei își schimbă comportamentul formând o familie, să fie uniți, să evolueze, să depună efort, să știe cum îl depune, să ai dragostea aceea de ce faci, față de folclor”

Ansamblul Zestrea din Tîrgu Mureș activează de 8 ani, timp în care a evoluat și în festivaluri internaționale, potrivit reprezentantului Asociației Culturale Zestrea Mureșului, Silviu Cîrciu:

Am încercat să promovăm aceste tradiții atât la nivel național cât și la nivel internațional. De fiecare dată ne-am întors cu premiu de excelență sau premiu I sau premiul II, dar la urma urmei contează cât reușești să transmiți publicului. Dacă lumea te aplaudă și poate se ridică o întreagă sală în picioare înseamnă că reușești. ”

Copiii care aleg să-și petreacă timpul liber practicând dansul popular se pregătesc alături de dansatori profesioniști, la sediul Ansamblului Mureșul din Tîrgu Mureș.
Cei care doresc să se înscrie sunt așteptați în zilele de luni și vineri, ora 17, Bulevardul 1848, nr. 47.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri