În aproximativ 2 ani încep lucrările la centura Sfântu Gheorghe

Asigurarea o dă primarul municipiului, Antal Arpad. El a declarat că lucrările la drumul de centură vor fi realizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Potrivit acestuia, drumul de centură ar urma să pornească din DN 12 şi să reintre pe acest drum, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

Primarul municipiului, Antal Arpad:

Eu cred că în mod realist, în aproximativ doi ani pot începe lucrările. Deci, acuma se vorbește de proiectare, este evident pentru toată lumea că o centură ocolitoare a unui oraș înseamnă trafic greu mai puțin în oraș și înseamnă trafic mai fluid în oraș, bineînțeles, înseamnă infrastructură distrusă într-o proporție mai mică. Deci, această centură, practic, ar ocoli Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe, deci ar porni de pe DN 12 și ar reveni tot pe DN 12, după arena sportivă, asta înseamnă poduri peste Olt, poduri peste calea ferată, deci este o investiție foarte complexă, vorbim de aproximativ 11 km, deci o șosea de 11 km.

Investiţia ar urma să fie cofinanţată de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Mara Deleanu/ Evelina Racoțean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI – TOP 30 RTM cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri