Muzeul Casa Mureșenilor Brașov găzduiește expoziția „Trench Art‒ Arta Tranșeelor”

În anul în care celebrăm Centenarul României, Muzeul organizează primul eveniment expozițional major, dedicat memoriei înaintaşilor şi integrării identităţii culturale naţionale în circuitul european de valori.

Este vorba despre expoziția „Trench Art‒ Arta Tranșeelor”, care cuprinde peste două sute de piese, provenite din colecția inginerului bucureștean Constantin Dumitru. Piesele reprezintă transformarea obiectelor de pe front și din tranșee, așa cum sunt cartușele, obuzele, țevile de arme, în obiecte utile sau pitorești, precum vaze pentru flori, râşniţe, scrumiere, brichete, veioze, brelocuri. Toate acestea au fost realizate de soldați în tranșee sau în spitalele de campanie.

De asemenea, expoziția prezintă fotografii originale, scrisori, uniforme şi hărţi militare, brevete, medalii şi alte obiecte specifice războiului, aflate în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Ovidiu Savu, muzeograf la Muzeul Casa Mureșenilor Brașov:

Avem peste 200 de piese, sunt din diferite teatre de operațiuni, din primul război mondial sau din al doilea, fotografii de excepție, inclusiv un album al ostașilor care au luptat pe frontul de la Mărășești, din primul război mondial.

Expoziția va putea fi vizitată între 2 februarie și 2 iunie 2018, de luni până sâmbătă, între orele 9-17. Radio România Tg. Mureș este partener media al evenimentului.

Dorin Dușa/ Evelina Racoțean

Afiș Trench Art Bun

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri