Preşedintele Partidului Socialist Ungar efectuează o vizită în Transilvania

Partidele de stânga din Ungaria doresc să încheie un nou tip de relaţii cu maghiarii din Bazinul Carpatic, bazate pe menţinerea drepturilor deja obţinute şi pe transparenţa politicii de asistenţă.
Asta a subliniat preşedintele Partidului Socialist Ungar (MSZP), Molnár Gyula, care a vizitat la acest sfârșit de săptămână orașele Cluj și Tg.Mureș.
„Situaţia maghiarilor din Bazinul Carpatic va fi mai bună numai dacă guvernele ţărilor cu minoritate maghiară sunt dispuse şi sunt capabile să promoveze o politică favorabilă minorităţilor naţionale, iar Ungaria să fie capabilă pentru promovarea unei politici de vecinătate care să contribuie la buna înţelegere şi, implicit, să poate ajuta respectivele minorităţi”, a explicat Molnár Gyula poziţia partidului său.
La rândul său, fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla, gazda conferinţei de presă susţinute la sediul din Tîrgu Mureş al Academiei Kós Károly, şi-a exprimat convingerea că situaţia maghiarilor de dincolo de graniţele Ungariei nu poate fi abordată din punctul de vedere al politicilor partidelor, în chestiunile naţionale fiind nevoie de consens, iar maghiarii din Transilvania au nevoie de susţinerea întregii vieţi politice din Ungaria.

Sursa: MTI

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri