Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sfârşitul lunii februarie aduce ninsori abundente, viscol şi ger în mai mult de jumătate din România

Sfârşitul lunii februarie aduce ninsori abundente, viscol şi ger în mai mult de jumătate din România
Foto: Sursa foto: Maramedia

Publicat de Corina Muntean, 26 februarie 2018, 17:20

12 judeţe din sudul şi estul ţării sunt până până mâine la ora 14 sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută. Frigul va persista până joi, temperaturile maxime vor rămâne negative chiar şi peste zi, iar cele din timpul nopţii vor coborî până la -22 de grade.

Se circulă în condiţii de iarnă pe majoritatea drumurilor naţionale, peste 50 de trenuri de pasageri ale CFR Călători au fost anulate, mai multe curse aeriene care pleacă sau aterizează pe Aeroportul Otopeni au avut întârzieri, iar una a fost anulată.

Directorul executiv al ANM, Elena Mateescu, a declarat că, în zilele următoare, temperaturile vor fi în continuare scăzute, iar atenţionarea privind valul de frig este posibil să fie prelungită:

Ne aşteptăm ca, mâine dimineaţa, să avem minime cuprinse între – 18 şi – 8 grade, cu – 20 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi în Moldova. Miercuri dimineaţă, de asemenea, – 21 şi – 11 grade la scara întregii ţări. De asemenea, şi pentru ziua de 1 martie şi 2 martie, în continuare, cele mai coborâte valori, chiar mai mult, – 22 de grade, inclusiv la Bucureşti – 17 şi – 18 grade.”

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat că sunt pregătiţi pentru eventualele intervenţii aproximativ 17.000 de angajaţi:

Care au la dispoziţie peste 7.500 de utilaje şi mijloace de intervenţie, din care 26 şenilate. Vorbim de 3000 de pompieri, 4000 de jandarmi şi 10.000 de poliţişti. Pentru astfel de misiuni avem la dispoziţie şi cinci şenilate ale Ministerului Transporturilor, dar şi voluntari care au maşini 4×4 şi care vor sprijini acţiunile autorităţilor.”

Ministrul transporturilor, Lucian Şova, a declarat că sunt monitorizate stocurile de antiderapant, iar dacă va fi necesar, vor fi transferate stocuri din zonele care nu sunt afectate de vremea rea.

Codul roşu de ploi torenţiale şi abundente a fost extins
Meteo & Trafic marți, 7 octombrie 2025, 11:36

Codul roşu de ploi torenţiale şi abundente a fost extins

Meteorologii au extins avertizarea cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, astfel că aceasta vizează, până mâine, la ora 15.00, judeţele...

Codul roşu de ploi torenţiale şi abundente a fost extins
Meteorologii anunţă o încălzire a vremii către finalul săptămânii
Meteo & Trafic luni, 6 octombrie 2025, 15:06

Meteorologii anunţă o încălzire a vremii către finalul săptămânii

În Transilvania, media temperaturilor diurne va creşte de la o zi la alta, pornind de la valoarea de 11 grade, în 6 octombrie, şi va atinge 17...

Meteorologii anunţă o încălzire a vremii către finalul săptămânii
Cod galben de ploi şi vânt în Bucureşti şi alte 17 judeţe
Meteo & Trafic luni, 6 octombrie 2025, 11:12

Cod galben de ploi şi vânt în Bucureşti şi alte 17 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă din această seară...

Cod galben de ploi şi vânt în Bucureşti şi alte 17 judeţe
Vreme rece astăzi în Transilvania
Meteo & Trafic luni, 6 octombrie 2025, 08:10

Vreme rece astăzi în Transilvania

Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala ploi, iar în zonele montane înalte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla...

Vreme rece astăzi în Transilvania
Meteo & Trafic vineri, 3 octombrie 2025, 16:33

Vremea se menține rece pentru aceastã perioadã în Transilvania

Cerul va fi variabil, temporar noros. Local se vor semnala ploi, în general slabe cantitativ, iar la munte precipitaţii predominant sub formã de...

Vremea se menține rece pentru aceastã perioadã în Transilvania
Meteo & Trafic vineri, 3 octombrie 2025, 12:32

27 de localităţi din sudul ţării, afectate de vânt puternic și ploi abundente

Vântul puternic și ploile abundente din ultimele 24 de ore au creat probleme în 27 de localități din şapte județe: Brăila, Constanța, Dolj,...

27 de localităţi din sudul ţării, afectate de vânt puternic și ploi abundente
Meteo & Trafic joi, 2 octombrie 2025, 15:37

Vremea se menține deosebit de rece mâine în Transilvania

Pe arii extinse se vor semnala ploi, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte, predominant sub formă de ninsoare la peste 1700 m. La munte se va...

Vremea se menține deosebit de rece mâine în Transilvania
Meteo & Trafic joi, 2 octombrie 2025, 13:59

La munte efectele vremii încep să se vadă

Traseele turistice de abrupt din masivele Bucegi, Baiului și Ciucaș sunt închise temporar, iar la Bâlea Lac, la 2.000 de metri altitudine, în...

La munte efectele vremii încep să se vadă