Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 27 februarie

Oameni & Fapte – 27 februarie
Foto: Foto: polarbearsinternational.org

Publicat de radiomures, 27 februarie 2018, 08:00

– Este cea de-a 58-a zi a lui 2018. Au mai rămas 307 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:05 şi va apune la ora 18:04.

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Ursului Polar”, animal care trăieşte în zona Oceanului Artic şi care este cel mai mare prădător întâlnit pe uscat, un animal protejat de lege, fiind pe cale de dispariţie. Este şi Ziua Naţională a Republicii Dominicane, în care se aniversează proclamarea independenţei din 1844, faţă de Haiti. În 1470 domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare, a atacat și a incendiat orașul Brăila, încercând să scoată Muntenia de sub influența otomană și să-l îndepărteze pe Radu cel Frumos de la tron, iar în 1477 Papa Sixt al IV-lea semna o bulă papală prin care aproba înființarea unei universități în Suedia, la Uppsala, cea mai veche universitate din Scandinavia. La 27 februarie 1594 Henric al IV-lea a fost încoronat rege al Franței, fondându-se astfel dinastia Bourbonilor, iar în 1617 Suedia și Rusia au semnat Tratatul de Pace de la Stolbovo, punând capăt Războiului ingrian, care avea să închidă accesul Imperiului ţarist la Marea Baltică.

– Un edict promulgat de cardinalul Richelieu în 1626 interzicea practicarea duelurilor în Franţa, iar în anul 1814 avea loc, la Viena, prima audiţie a „Simfoniei a VIII-a” în Fa Major, Op. 93, operă a compozitorului german Ludwig van Beethoven. În 1849 armata revoluţionară maghiară condusă de generalul polonez Józef Bem a ocupat Sibiul, astfel că membrii Comitetului Naţional Român s-au refugiat în Ţara Românească. În 1861 trupele rusești au tras în mulțimea din Varșovia care protesta împotriva ocupației ţariste, ucigând cinci civili, iar în 1866 a apărut, la Bucureşti, revista „Sarsailă”, continuatoare a revistei satirice „Nichipercea”, suspendată deseori de autorităţi, datorită atacurilor dure îndreptate împotriva instituţiilor statului.

– La Gimnaziul român din Braşov a avut loc, în 1882, la premiera operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe un libret de Vasile Alecsandri, iar în 1900 s-a fondat Partidul Laburist britanic şi a luat fiinţă clubul german de fotbal FC Bayern München. În noaptea de 27-28 februarie 1933 clădirea Reichstag-ului (Parlamentul) din Berlin a fost cuprinsă de un incendiu care a distrus-o complet. A doua zi, proaspătul cancelar Adolf Hitler, profitând de situaţia creată, a revocat printr-un decret special, toate garanţiile privind libertatea indivizilor, libertatea cuvântului şi dreptul de adunare. Din aceste motive, incendierea clădirii Reichstag-ului a fost asociată cu distrugerea sistemului democratic în Germania, marcând instaurarea dictaturii lui Hitler şi a Partidului Nazist.

– Prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de regele Carol al II-lea, era promulgată Noua Constituție a României, abrogându-se Constituţia din 1923. Se încheia astfel regimul parlamentar şi se introducea dictatura regală a lui Carol al II-lea. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938, Constituția intrând în vigoare la data promulgării ei, 27 februarie 1938.

– La 27 februarie 1940 biochimiștii americani Martin Kamen și Sam Ruben descopereau izotopul carbon-14, iar în anul 1964 guvernul italian anunța că acceptă sugestii cu privire la modul de a salva de la prăbușire Turnul înclinat din Pisa. În anul 2000 un cutremur de 8,8 grade pe scara Richter a zguduit centrul statului Chile. Seismul a fost urmat de un tsunami care a omorât 500 de oameni, făcând pagube materiale evaluate la 30 de miliarde de dolari. Cutremurul a generat replici la 4.700 kilometri distanță, până în ghețurile profunde ale Antarcticii, conform unor cercetători americani.

– În ziua de 27 februarie s-au născut: Sfântul Constantin cel Mare, împărat roman (272 d.Hr.); Constantin Mavrocordat, domnitor al Țării Românești și al Moldovei (1711); poetul american Henry Wadsworth Longfellow (1807); poetul şi traducătorul român Alexandru Hrisoverghi (1811); baritonul italian Mattia Battistini (1856); cântăreaţa germană de operă şi de lied Lotte Lehmann (1888); cântăreaţa americană de operă Marian Anderson, prima cântăreaţă afro-americană apărută la „Metropolitan Opera” din New York (1897); sculptorul italian Marino Marini (1901); scriitorul american John Steinbeck, laureat Nobel (1902); sculptorul român Ion Irimescu (1903); criticul de artă şi prozatorul român V.[ilhelm] Beneş (1907); esteticianul, logicianul, filosoful, criticul muzical şi profesorul român Petre Botezatu (1911); scriitorul englez Lawrence Durrell, ataşat de presă la ambasadele britanice de la Cairo şi Alexandria în Al Doilea Război Mondial (1912); scriitorul american Irwin Shaw (1913); filosoful francez Paul Ricoeur (1913); pictorul francez de etnie română Horia Damian (1922); muzicianul român, compozitorul şi dirijorul de ansamblu coral Marin Constantin, fondator, dirijor şi director al Corului Naţional de Cameră „Madrigal” (1925); neurologul american de origine canadiană David H. Hubel, laureat Nobel (1926); actrița de film şi regizoarea americană Joanne Woodward, care a primit prima stea pe celebrul bulevard al starurilor din Los Angeles, „Hollywood Walk of Fame” (1930); actrița americană de origine britanică Elisabeth Taylor (1932); soprana italiană Mirella Freni (1935); pictorul şi scenograful român Constantin Albani (1938); naistul român Radu Simion (1940); compozitorul francez de origine română Costin Miereanu (1943); actorul polonez de film Daniel Olbrychski (1945) şi pilotul american de motociclism viteză Colin Edwards (1974).

– La data de 27 februarie au murit: compozitorul, chimistul şi medicul rus Alexandr Borodin (1887); economistul, filosoful şi istoricul român Alexandru D.[imitrie] Xenopol (1920); episcopul român Nifon Niculescu, al Dunării de Jos (1923); soprana română Elena Teodorini, prima din România ajunsă pe scena „Teatro alla Scala” din Milano (1926); fiziologul rus Ivan Pavlov, care a descoperit „reflexul condiţionat” şi este laureat Nobel (1936); poetul grec Kostís Palamás (1943); Nicodim Munteanu, al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948); istoricul literar român şi traducătorul Alexandru Marcu, care a întocmit primul „Dicţionar româno-italian” (1955); actorul român Nicolae Bălţăţeanu (1956); botanistul român Iuliu Prodan (1959); inginerul român Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică (1959); basul român Mircea Buciu (1970); poetul, prozatorul şi dramaturgul român Eugen Constant (1975); prozatorul şi dramaturgul român Mihail Drumeş (1982); zoologul şi ornitologul austriac Konrad Lorenz, laureat Nobel şi specialist în psihologie animală (1989); lingvistul şi filologul român Alexandru Rosetti (1990); matematicianul român Dimitrie Ioan Mangeron (1991); actrița americană Lillian Gish, stea a filmului mut (1993); scenaristul român Silviu Georgescu, autor de scenarii radiofonice şi de proze umoristice (1996); comicul şi scriitorul american Spike Milligan (2002); cântăreţul german de operă, muzică populară rusească şi folk Ivan Rebroff, posesor al unei voci ce acoperea patru octave şi jumătate, de la registrul bas şi până la notele cele mai înalte, specifice sopranelor (2008); autorul şi comentatorul american William F. Buckley Jr., fondator al revistei conservatoare „National Review” (2008); politicanul român comunist Manea Mănescu (2009); diplomatul, militanul politic şi scriitorul francez Stéphane [Frédéric] Hessel, erou al Rezistenţei franceze în Al Doilea Război Mondial (2013); pianistul american Van Cliburn (2013); agronomul român Alexandru Viorel Vrânceanu, specialist în genetică şi ameliorarea plantelor (1914); actorul, regizorul, producătorul şi scenaristul american Leonard Simon Nimoy (2015); politicianul rus Boris Nemţov, lider al opoziţiei ruse şi critic vehement al preşedintelui rus Vladimir Putin (2015) şi eseista şi profesoara română Elisabeta Lăsconi, critic literar (2016).

Septimiu Cioloboc

Angajaţi din administraţia publică protestează în Piaţa Victoriei din Capitală
Eveniment luni, 15 septembrie 2025, 12:02

Angajaţi din administraţia publică protestează în Piaţa Victoriei din Capitală

Câteva mii de angajaţi din administraţia publică protestează, în aceste momente, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de măsurile de...

Angajaţi din administraţia publică protestează în Piaţa Victoriei din Capitală
Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 18:38

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș

Sub genericul „Seară Jazz la Cetate”, mâine sunteți așteptați la un concert de jazz în Cetatea Medievală din Tg.Mureș. Cu acest prilej va...

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 14:36

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival

Braşovul devine, între 15-21 septembrie, tabăra de bază pentru mii de iubitori ai muntelui, culturii şi aventurii. Filme premiate, expoziţii de...

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 17:30

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc

Primarul municipiului, Korodi Attila, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că evenimentul este rezultatul unei strategii de promovare a...

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 14:48

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov

Sub genericul „Cetățuia între lumi – Festival Folk”, Centrul Cultural Apollonia, organizează între 12 și 14 septembrie, un eveniment...

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 13:12

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO

Incidentul recent din Polonia, unde mai multe drone ruseşti au survolat teritoriului ţării, arată intenția Moscovei de a testa limitele...

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:31

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice

Polonia a introdus restricţii privind traficul aerian de-a lungul graniţelor sale estice cu Belarus şi Ucraina, a anunţat azi Comandamentul...

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:08

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine

Astăzi și sâmbătă, de ziua lor, pompierii mureșeni se prezintă publicului atât cu exerciții demonstative cât şi cu tradiţionala Zi a...

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine