Calitatea actului medical va rămâne aceeași, cu sau fără salarii mărite, la Tg. Mureș

Cel puțin la Spitalul de Urgență Tîrgu-Mureș, ne asigură conducerea, unde, la fel ca în restul unităților medicale din țară, medicii și asistentele medicale au, de luna aceasta, creșteri spectaculoase ale veniturilor.
Cu veniturile mărite, medicii și asistentele își vor putea face munca mai relaxați, crede managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac:

Din punctul de vedere al stimulării financiare a medicilor și asistenților, această mărire de salariu este binevenită. Dar, calitatea actului medical și cu această mărire de salariu și fără această mărire a fost aceeași și va fi aceeași, cel puțin la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș. Dacă atitudinea față de pacient va fi diferită: – Nu cred că această meserie am ales-o din punctul de vedere al stimulentului financiar dar, în momentul în care tu te pregătești 6 ani în facultate iar apoi mai ai 4, 5, 6 sau chiar 7 ani pentru rezidențiat, sau asistentele medicale care se pregătesc, asta le dă un anumit confort psihic, din punctul meu de vedere, pentru că se pot concentra mult mai bine asupra actului medical.”

Creșterea salariilor nu se adresează, însă, tuturor categoriilor de personal care lucrează într-un spital.
De asemenea, condițiile din spitale rămân din păcate la fel, spune managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac:

Această mărire de salariu nu înseamnă investiție în infrastructură. Deci, pe lângă această mărire de salariu pentru a îmbunătăți condițiile hoteliere trebuie să avem parte și de investiții în infrastructură ca să ajungem la nivelul standardelor moderne ale unui spital regional de urgență. Din păcate, în aceste majorări ale salariului de bază nu intră o serie de categorii cum ar fi medicii șefi de secție, cum ar fi asistenții medicali șefi, moașele, tehnicienii medicali, surorile medicale cu studii medii, fizio-kineto-terapeuții, personalul auxiliar și personalul Tessa.”

La Spitalul de Urgență din Tîrgu-Mureș, un medic specialist de gradația II are, de luna aceasta, un salariu de bază de peste 11.100 de lei iar un medic primar cu gradația V, peste 15.500 de lei.
Asistentul medical principal are salariul de bază de circa 4.500 de lei, iar medicii rezidenți, aproape 8.000. La aceste salarii se adaugă sporurile care în unele cazuri dublează salariile.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri