Mii de vârstnici braşoveni au popriri pe pensie
Publicat de radiomures, 29 ianuarie 2009, 00:00
Tot felul de datorii neachitate i-au pus, anul trecut, pe 1.400 pensionari braşoveni în situaţia de a-şi primi îndemnizatiile diminuate cu o treime sau chiar înjumptãţite. Unii vor avea ani buni de plãtit de acum încolo, fiindcã au şi câte zece debite neonorate. De asemenea, de la începutul anului, alte 208 executãri silite au fost puse în aplicare.
Vârstnicii aflaţi în aceastã situaţie se împart în douã categorii distincte, dar cei mai mulţi sunt cei care au poprire pe pensie, fiind executaţi silit pentru cã au datorii la bugetul local sau la diferite instituţii financiar-bancare. Mult mai puţini sunt cei care au încasat pensii mai mari decât li s-ar fi cuvenit sau au cumulat nejustificat pensia cu salariul.
„Topul” în materie de debite începe la 28.500 de lei. Aceia care au asemenea sume sunt adeseori oameni care au şi câte 10-11 dosare execuţionale, adicã au reuşit nedorita performanţã de a contracta credite la mai multe bãnci, CAR-uri, cooperative de credit şi alte instituţii financiare nebancare, cãrora le sunt datoare fiindcã au cumpãrat bunuri de folosinţã îndelungatã în rate.
Adrian Munteanu