Intersecția Fortuna, din Tîrgu-Mureș, închisă pe 30 aprilie

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumatorii că, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a sistemului de distribuţie apă potabilă, în zona intersecţiei Fortuna, se sistează furnizarea apei potabile, luni, 30 aprilie, între orele 09:00-19:00, cu aproximație.

Este vorba despre în următoarele zone Bdul. 1 Decembrie 1918 între nr. 177-291 şi 184-240, Pandurilor nr. 116, str. Evreilor Martiri între nr. 27-41, Sârguinţei, Pomicultorilor, Apicultorilor, Armoniei, Muncii, Viitorului, Progresului, Livezeni, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta, Înfrăţirii, Prieteniei, Lalelelor, Gloriei, Cutezanţei, Mugurilor, Arcului, Rămurele, Sf. Ioan, Sf. Ştefan, Între Movile, Semenic, Rodniciei.

Compania atrage atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.

Se recomandă consumatorilor să folosească apa doar în scopuri menajere până la limpezirea ei.

În timpul desfăşurării lucrărilor circulaţia în zonă intersecţiei Fortuna va fi restricţionată. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducatorii auto sunt rugaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi să circule cu atenţie.

Nelly Suciu/ Evelina Racoțean

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri