Electroprecizia Sãcele discutã cu Ford psibilitatea unei colaborãri.
Publicat de radiomures, 23 aprilie 2009, 00:00
Miercuri a avut loc o discuţie preliminarã între conducerea întreprinderii Electroprecizia Sãcele şi o delegaţie a companiei Ford în vederea încheierii unui contract de furnizare de diferite componente electrice pentru motoare.
În timpul discuţiei, conducerea întreprinderii a arãtat cã are capacitatea necesarã de producţie pentru a realiza demaroare şi alternatoare pentru automobilele Ford care ar urma sã fie produse la Craiova. Societatea exportã în prezent circa 85% din producţie în Italia, Germania, Franţa şi sunt în derulare negocieri firma Renault.
Reprezentanţilor Ford le-au fost prezentate liniile de producţie ale societãţii sãcelene, precum şi componentele finite, oaspeţii arãtându-se mulţumiţi de condiţiile tehnice şi anunţând cã vor realiza şi vor trimite zilele viitoare un raport de evaluare cãtre conducerea companiei.
Prezent la discuţii, ca iniţiator al negocierilor cu Renault şi Ford, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului, Titus Corlãţean, a precizat cã încheierea unui eventual contract între compania Ford şi uzina din Sãcele va avea sprijin politic şi guvernamental.
Adrian Munteanu