Câinii din Braşov vor fi microcipaţi şi sterilizaţi
Publicat de radiomures, 26 martie 2009, 00:00
Asociaţia „Milioane de Prieteni” vrea ca din luna mai a acestui an sã demareze o campanie prin care atât câinii comunitari, cât şi câinii cu stãpân sã fie microcipaţi şi castraţi. Aceasta ar putea fi o soluţie la uciderea controlatã a câinilor din adãpostul din cartierul Stupini. Primãvara se ajunge la 150 de mii de cãţei în Braşov. Cei mai mulţi dintre ei ajung pe strãzi şi sunt apoi omorâţi. Sterilizãri se vor face inclusiv la câinii din curţile oamenilor care nu sunt de rasã. Tot prin aceastã campanie, susţinutã de asociaţii strãine, patrupedele vor fi microcipate. Campania ar urma sã aibã sprijinul autoritãţilor locale şi judeţene şi va fi fãcutã în colaborare cu Serviciul de Gestiune al Animalelor şi Direcţia Sanitar-Veterinarã. Germania va suporta cea mai mare parte a costurilor.
Adrian Munteanu