Toţi proprietarii apartamentelor cu încălzire centralizată vor trebui să-şi monteze contoare pe viitor

Toţi proprietarii apartamentelor cu încălzire centralizată vor trebui să-şi monteze contoare pe viitor, potrivit unui nou proiect de lege pe această temă, adoptat în Camera Deputaţilor.

Obligativitatea montării repartitoarelor de costuri era prevăzută şi într-un act normativ mai vechi, dar nu a fost respectată pentru că mulţi dintre proprietari au observat că ar fi plătit mai mult dacă îşi instalau contoare.

Noul proiect stabileşte însă şi amenzi substanţiale, atrage atenţia Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii asociaţiilor de proprietari Habitat.

Legea stabileşte modalitatea în care se poate debranşa o clădire sau deconecta un apartament într-o clădire, dar numai dacă apartamentul sau clădirea nu se află în zone unitare de consum. Atrag atenţia că zonele unitare de consum trebuiau stabilite din 2006 şi nici până în ziua de azi, de exemplu, în Bucureşti nu avem zone unitare de consum. Deconectarea se face mai uşor, prin faptul că nu se mai cere acordul vecinilor direct afectaţi. Deci, deconectarea este o decizie a asociaţiei. În acelaşi timp, se măresc sanţiunile pentru nerespectarea legislaţiei, sancţiuni între 5.000 şi 10.000 de lei. Problema este că atâta timp cât nu se respectă o clădire, un sistem de încălzire, zâzania şi scandalul între proprietari o să continue şi nu se va găsi o soluţie şi, încetul cu încetul, vor dispărea toate sistemele centralizate de încălzire.”

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri