Începe o nouă etapă a construcției Aeroportului Brașov – Ghimbav

A început organizarea de șantier pentru debutul unei noi etape de realizare a obiectivului ,,Aeroportul Brașov – Ghimbav”.

Este vorba despre etapa a treia a proiectului, care cuprinde execuția căii de rulare Alfa, platformei de îmbarcare-debarcare și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj, aferente pistei de decolare-aterizare. În mod normal, organizarea de șantier durează câteva zile, după care va începe execuția lucrărilor, care vor trebui încheiate în 116 zile calendaristice.

Sunt primele lucrări după patru ani de blocaje, timp în care administrația județeană a căutat soluții să continue, pe cont propriu, investiția. Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat debutul acestei noi etape a lucrărilor:

În această săptămână, la Consiliul Județean Brașov au ajuns și caietul de sarcini pentru alte obiective ale proiectului, clădire energetică, gospodărire apă, drumuri perimetrale, platformă antisuflu, remiză de pompieri.

Caietul de sarcini va fi postat pe SEAP, până la sfârșitul acestei săptămâni, în așa fel încât să poată urma proiectarea și, ulterior, execuția acestei noi etape.

Dorin DUȘA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUCURIA DE A FI cu Emanuela Aranyos

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON0.00030
  • usd 0.1161 1 -0.0011

  • chf 5.0909 1 -0.0065

  • aud 3.0503 1 0.00119

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Cercetaşii din Târgu Mureş ne învaţă buc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sâmbătă, Cercetaşii României Târgu Mureş...

Restricții de circulație în centrul muni...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit unui anunț al Primăriei Tg.Mreș...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Atenție tg.mureșeni! Ursii de la Platoul...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Atenționarea vine din partea autoritățil...

15 șoferi au rămas fără permis, în prima...

Rotar Mirela | Citeste articolul

15 șoferi au rămas fără permis, ieri, în...

Parteneri