Voluntari specialiști în diferite domenii caută soluții de salvare al Castelului Teleki din Gornești

Amplul demers se intitulează „Școala de Vară la Castel” și a ajuns la cea de-a treia ediție. Se desfășoară între 20 și 29 iulie prin workshop-uri pluridisciplinare la care iau parte arhitecți, istorici, arheologi și peisagiști, explică președintele Asociației ARCHE, Raluca Bărbulescu.

Încercăm să realizăm studiile care să stea la baza unui viitor proiect de restaurare. Prin abordarea interdiscipinară ne dorim realizarea unui plan de afacere ca să aducă o utilizare sustenabilă, domeniul să se poată autosusține. Lucrăm la releveul de arhitectură, studiul istoric, expertiza tehnică, suntem destul de departe de obiectiv.”

Școala de vară a cuprins sâmbătă și Ziua Porților Deschise, o manifestare organizată de Asociația Castel Teleki cu scopul de a promova domeniul situat în Gornești.
Reprezentanta organizatorilor, Lukacs Katalin.

Pentru mine înseamnă foarte mult acest castel. De fapt lucrez ca voluntar de 8 ani la castel și am ajuns să organizăm cam 7-8 evenimente prin Asociația Castel Teleki și ne bucură foarte mult că sunt foarte multe familii care revin în fiecare an la evenimentele noastre.”

Unul dintre moștenitorii castelului, Teleki Kalman, locuiește în Belgia, dar își petrece la Gornești 6 luni din an pentru a-l întreține. Dorința sa este să se găsească rapid fonduri pentru renovare.

Din 1850 și până în 1949 a fost locuit de familia Teleki ramura din Gornești și apoi a fost nationalizat. Cum a fost o instituție a statului au investit un pic. Din păcate, până în 2011 când am recuperat și fizic castelul reparațiile au fost lăsate la o parte.”

Domeniul Teleki din Gornești cuprinde castelul în suprafață de 2.400 m2, finalizat înainte de anul 1800, și o un parc dendrologic de 6 ha și jumătate.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri