Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 800 de polițiști mureșeni vor fi în teren în această minivacanță

Peste 800 de polițiști mureșeni vor fi în teren în această minivacanță

Publicat de Corina Muntean, 14 august 2018, 16:10 / actualizat: 14 august 2018, 19:30

Au fost mobilizați polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Ei vor acționa pe linie preventivă și vor fi pregătiți să intervină, dacă situația o va cere.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Rugină:

Cei peste 800 poliţişti vor acţiona cu peste 400 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la mânăstirile din Sânmartinu de Câmpie şi Recea. Aproximativ 150 de poliţişti rutieri vor acţiona pe 9 de tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, 7 aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Sovata, Sighişoara, Lunca Bradului.”

Peste 130 de jandarmi de la Gruparea Mobilă ”Regele Ferdinand I” Tîrgu-Mureș vor asigura ordinea publică la festivalurile din week-end și în preajma lăcașelor de cult.
Purtătorul de cuvânt al Grupării, mr. Ciprian Călușer:

Gruparea de jandarmi mobilă Tîrgu-Mureș va fi prezentă cu un efectiv de aproximativ 130 de jandarmi operativi, la mai multe misiuni de asigurare a ordinii și siguranței pe spațiul public, în județul Mureș, cu Festivalul Văii Gurghiului, Festivalul de muzică Awake din localitatea Gornești, în județul Harghita asigurăm festivalul de rock de pe dealul Șumuleului Mic, în județul Bistrița Năsăud asigurăm măsuri de ordine publică la Festivalul de folclor internațional din localitatea Prundul Bârgăului. Totodată, efective din cadrul grupării mobile vor fi prezente și în zona locașurilor de cult din județele Mureș și Alba, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.”

Polițiștii recomandă multă prudență și, în cazul în care devin victime sau sunt martori la infracțiuni, cetățenii sunt rugați să sune la 112.

Raluca Creţ

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică