MAI va pune la dispoziţia comisiei din Camera Deputaţilor raportul privind evenimentele din 10 august

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 august 2018, 08:13
Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziţia Comisiei din Camera Deputaţilor raportul privind evenimentele din 10 august imediat ce procedura de la nivelul forului parlamentar va fi finalizată – a anunţat ministrul Carmen Dan la audierile de ieri din parlament.
Ea a subliniat că în ziua protestului a fost la minister de la ora 12:00 până la 3:00 dimineaţa, când a avut o şedinţă de informare cu cei care au coordonat acţiunea, dar a precizat că nu a avut atribuţii operative.
Reprezentanţii opoziţiei s-au arătat nemulţumiţi de faptul că presa nu a avut acces pe toată durata audierii ministrului, de absenţa prefectului şi de faptul că nu au văzut raportul întocmit de Jandarmerie.
Liberalul Victor Paul Dobre a anunţat că PNL va depune o moţiune simplă la adresa ministrului de interne, atunci când parlamentul îşi va relua activitatea .