10 județe sunt afectate de epidemia de pestă porcină africană

Numărul judeţelor din România afectate de epidemia de pestă porcină africană a ajuns la zece.
Cele 725 de focare ale virusului au fost identificate de autorităţi în zonele de sud-est şi de nord-vest, fiind vorba, mai ales, de porcii din gospodăriile oamenilor.
Purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Rareş Hăbeanu:

Avem 156 de localităţi afectate şi până în acest moment, au fost ucişi 117.704 porci domestici. Alte cifre ar mai fi cele 725 de focare, opt exploataţii comerciale, printre care au abator şi o societate comercială de tip A, iar până în acest moment au fost afectaţi 32 de porci mistreţi.”

Federaţia Naţională „Pro Agro” solicită guvernului să iniţieze procedura de discutare în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a situaţiei create de răspândirea virusului pestei porcine, care afectează grav producţia de carne din România.
Federaţia consideră, de asemenea, că în judeţele afectate ar trebui declarată stare de urgenţă, întrucât firmele care au investit în sectorul de creştere a porcilor sunt în pragul falimentului.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu
DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Băimărenii au ratat calificarea în final...

Rotar Mirela | Citeste articolul

CS Minaur Baia Mare a jucat în semifinal...

Parteneri