Doar 4 din cei 13 urși autorizați au fost împușcați în Mureș

Fondurile de vânătoare au cerut derogare de la Ministerul Mediului, fiindcă în acest an s-au înregistrat 71 de cazuri de pagube produse de urși în județul Mureș, în gospodării sau la culturi.
Informațiile au fost furnizate azi, la ședința Colegiului Prefectural, de directorul APM Mureș, Dănuț Ștefănescu, care spune că a propus Ministerului Mediului o cotă de vânătoare de 100 de exemplare, dar nu s-a aprobat.

S-au cerut, de către fondurile de vânătoare, derogări din cota de intervenție a Ministerului Mediului, s-au obținut 13 autorizații de împușcare a urșilor, însă doar 4 au fost împușcați. Aceste fonduri de vânătoare spun că nu au mai găsit acei urși și nu au putut să îi împuște. Această creștere a pericolelor create de urși se manifestă de un an jumătate-doi, de când a fost interzisă vânătoarea la urși. Până atunci date, anual, 60-70 de derogări pentru vânat și se menționea un oarecare echilbru.”

Șeful Fondului de vânătoare din zona Livezeni – Păsăreni – Acățari, Vasile Silaghi, îl contrazice pe Dănuț Ștefănescu, spunând că urșii nu pleacă din zonele de hrană în care s-au obișnuit. El afirmă că a primit o cotă de 2 urși pentru extragere și i-a eliminat prin împușcare pe amândoi.
Vasile Silaghi atrage atenția că, în condițiile creșterii necontrolate a populației de urși bruni, evenimente precum cele din Harghita și Covasna s-ar putea repeta și în județul Mureș:

Noi am primit două avize de împușcare și i-am extras pe amândoi. Ar trebui să fie doi, maxim trei dar există între 15 și 20 de urși în zona Corunca, Acățari, Livezeni. Sunt povești, minciuni că vânătorii ezită să îi împuște, că urșii pleacă din zonele lor. Ei sunt acum la hrană, aici în zona câmpiei, nici iarna nu pleacă. Eventual nu îl vede, ca acum dorm în floarea soarelui, în porumb, deci e foarte greu de observat. El pleacă eventual la frig spre munte, dar nu pleacă toți.”

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, urșii au apărut în mai multe zone ale județului, chiar și la Tg. Mureș,  în zona Platoului Cornești. Din fericire, nu a existat niciun atac asupra oamenilor. Directorul APM estimează că în județul Mureș ar exista aproximativ 1.000 de urși, iar la nivel național numărul lor ajunge la 10.000 de exemplare. Ministerul Mediului vrea să obțină fonduri europene  pentru inventarierea și ciparea urșilor. Abia atunci vom afla numărul real al acestora pe teritoriul României.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri